Interviu radio cu Carlos Castaneda - 1968 “Don Juan: The Sorcerer”

 

Intervievatorul: Timp de 6 ani, din 1960 până în 1966, Carlos Castaneda a fost ucenicul unui brujo indian yaqui, sau vrăjitor, numit don Juan. Pe parcursl acelor ani, d-ul Castaneda a fost student la antropologie în UCLA (Universitatea din Los Angeles). Experienţa sa cu don Juan l-a condus într-o stranie lume a învăţăturilor şamanice şi a experienţelor şi aventurilor psihedelice, în ceea ce d-ul Castaneda numeşte stări de realitate neobişnuită, dintre care unele erau extrem de înspăimântătoare, iar altele extrem de fascinante. Experienţele sale cu don Juan sunt relatate într-o carte care a fost publicată anul acesta de către University of California Press, intitulată “The Teachings of don Juan: A Yaqui Way of Knowledge”. D-ul Castaneda se află astăzi aici alături de noi la KPFA şi a fost de acord să discutăm despre carte şi despre experienţele sale alături de don Juan. Permiteţi-mi să încep prin a vă întreba cum de aţi reuşit să întâlniţi o atât persoană atât de remarcabilă, pe don Juan, şi ne puteţi da o idee despre ce fel de persoană este el?

Carlos Castaneda: L-am întâlnit pe don Juan într-o manieră mai degrabă fortuită. În acea vreme, în 1960, colectam date etnografice asupra utilizării plantelor medicinale de către indienii din Arizona. Iar un prieten de-al meu, ce îmi servea drept ghid în acea întreprindere, ştia de DJ Ştia că Dj era un om foarte învăţat în utilizarea plantelor medicinale şi a intenţionat să îmi facă cunoştinţă cu el, dar nu a avut şansa de a face asta. Într-o zi, când eram pe cale de a mă întoarce în Los Angeles, s-a întâmplat să îl zărim într-o staţie de autobuz, iar prietenul meu a mers la el să îi vorbească. Apoi mi-a făcut cunoştinţă cu omul, iar eu am început să îi spun că mă interesau plantele, în special peyota, deoarece cineva îmi spusese că acest bătrân cunoştea foarte bine folosirea peyotei. Şi am vorbit preţ de aproximativ 15 minute, cât timp şi-a aşteptat autobuzul, sau mai degrabă eu am fost cel care a vorbit, el mai degrabă nespunând nimic. El tot continua să se uite la mine din când în când, iar asta m-a făcut să mă simt foarte inconfortabil, deoarece eu nu ştiam de fapt nimic despre peyotă, iar el se pare că reuşea să vadă asta prin mine. După vreo 15 minute s-a ridicat şi a spus că poate aş putea trece cândva pe la casa lui, unde am fi putut sta de vorbă mai în voie, iar apoi a plecat. Şi m-am gândit că tentativa mea de a-l cunoaşte a fost un eşec, deoarece nu reuşisem să scot nimic de la el. Iar prietenul meu mi-a spus că era ceva obişnuit să primesc o astfel de reacţie din partea bătrânului, deoarece era foarte excentric. Dar m-am întors din nou, poate o lună mai târziu, şi am început să îl caut. Nu ştiam unde trăieşte, dar mai târziu am aflat unde este casa sa, şi am mers să îl văd. El, ştii, la început, m-am apropiat de el ca faţă de un prieten. Mi-a plăcut, dintr-un motiv sau altul, mi-a plăcut modul în care mă privise în staţia de autobuz. Era ceva foarte ciudat în modul în care se uita la oameni. Iar el nu te fixează, de obicei nu se uită la nimeni drept în ochi, dar câteodată face acest lucru, iar asta este ceva foarte remarcabil. Şi a fost ceva mai degrabă acea fixare cea care m-a făcut să merg să îl văd decât munca mea antropologică. Astfel că am fost acolo de mai multe ori, şi am dezvoltat un fel de prietenie. Avea un considerabil simţ al unorului, ceea ce a uşurat lucrurile.

Î: Cam cât de bătrân era omul atunci când l-ai întâlnit?

R: Oh, era pe la sfârşitul anilor 60, cred că avea 69, sau ceva de genul acesta.

Î: Acum, îl identifici în cartea ta ca un brujo. Ne poţi face o idee asupra a ce anume înseamnă aceasta, şi până în ce punct este don Juan conectat, dacă este, la un anume tip de fundal etnografic, de fundal tribal, sau este mai degrabă un lup singuratic?

R: Cuvântul brujo, de concepţie spaniolă, ar putea fi tradus în mai multe feluri, în engleză ar putea însemna vrăjitor, vraci sau vindecător, şi, desigur, cuvântul tehnic de şaman. Don Juan nu are nici o legătură, sau nu se defineşte în nici unul din acestea. Se consideră, probabil că este, un om de cunoaştere.

Î: Acesta este termenul pe care îl foloseşte, om de cunoaştere?

R: Foloseşte om de cunoaştere sau cineva care cunoaşte. Foloseşte aceşti termeni într-un mod interschimbabil. În ceea ce priveşte legăturile sale tribale, cred că el, don Juan, este legat de indienii yaqui din Sonora, din moment ce tatăl său este un indian dintr-unul din oraşele din Sonora, un oraş yaqui. Dar mama sa era din Arizona. Astfel, are un fel de origine divizată, care face din el un fel de om marginalizat. În momentul de faţă, familia sa este în Sonora, dar el nu trăieşte acolo. Aş spune că trăieşte acolo doar o parte din timp.

Î: Are vreun fel formal de a-şi duce traiul? Cum îşi câştigă existenţa în lume?

R: Nu aş fi capabil să, să, să discut asta, sau, mai degrabă, cred că aş putea să o fac în acest moment.

Î: Un punct pe care aş vrea să îl clarific - este ceva asupra căruia m-am întrebat în timp ce citeam cartea. Cartea constă în cea mai mare parte din înregistrări ale propriilor tale experienţe folosind ierburi, ciuperci şi aşa mai departe, pe care DJ ţi le-a furnizat, plus lungi conversaţii cu DJ. Cum ai fost capabil, doar aşa, ca problemă tehnică, cum ai fost capabil în a reuşi să ţii urma tuturor experienţelor pe o perioadă de timp atât de lungă? Cum ai reuşit să înregistrezi toate acestea?

R: Pare dificil, dar este unul dintre aspectele procesului de învăţare al recapitulării a orice experimentezi, pentru a-ţi putea aminti tot ceea ce s-a întâmplat. Trebuia să fac note mentale ale tuturor paşilor, ale tuturor lucrurilor pe care le vedeam, ale tuturor evenimentelor ce se petreceau în acele stadii de, să zicem, conştiinţă expansionată. Iar apoi îmi era uşor să le transpun în scris mai târziu, deoarece le aveam, într-un fel,  completate pe toate , meticulos, în minte. Asta în ceea ce priveşte experienţele, cât despre întrebări şi răspunsuri, pur şi simplu le notam pe loc.

Î: Erai capabil să îţi iei note în timp ce...

R: Nu şi la începutul relaţiei noastre, atunci nu am luat niciodată note. Luam notiţe într-o manieră ascunsă. Aveam un carneţel în buzunare, ştii, în buzunarele mari ale hanoracului. Obişnuiam să scriu în interiorul buzunarelor. Este o tehnică pe care etnografii o folosesc uneori pentru a lua note pe ascuns, iar apoi, desigur, trebuie să muncească destul pentru a putea descifra ce au scris. Dar trebuie să fie făcută foarte rapid, foarte iute. Imediat ce ai timp; nu poţi amâna nimic pentru mai târziu. Nu poţi lăsa pentru ziua următoare, pentru că altfel pierzi totul. Din moment ce eu lucrez destul de compulsiv, reuşeam să notez tot ceea ce s-a petrecut, la foarte scurtă vreme după ce evenimentele aveau loc.

Î: Trebuie să mărturisesc că multe dintre dialoguri sunt nişte documente extrem de fascinante. Don Juan, aşa cum tu îi notezi remarcile, are o apreciabilă cantitate de elocvenţă şi imaginaţie.

R: Păi, se pricepe foarte bine în mânuirea cuvintelor uzuale, şi se consideră ca fiind un vorbitor, deşi nu îi place să vorbeacă. Dar cred că vorbitul este predilecţia sa, la fel cum şi alţi oameni ai cunoaşterii au predilecţiile lor, cum ar fi mişcarea, sau balansul. El vorbeşte. Acesta este norocul meu, să găses un om care să aibă aceeaşi predilecţie ca şi a mea.

Î: Acum, unul dintre lucrurile cele mai impresionante din carte este remarcabila şansă ca tu să fi fost luat sub tutelajul lui DJ; adică, ţi-a făcut cunoscute diverse chimicale, substanţe, dintre care unele, în mod sigur presupun că ar fi putut fi fatale dacă nu ar fi fost utilizate cu o foarte mare atenţie. Cum ai reuşit să acumulezi suficientă încredere în acest om, încât să poţi da peste cap toate preparatele ce ţi le-a pus în faţă?

R: Felul în care cărţile prezintă ceva pare să crească secvenţele dramatice, ceea ce mă tem că nu este valabil şi în viaţa reală. Există goluri enorme, în cadrul cărora au loc lucruri obişnuite, care nu sunt incluse în cadrul paginilor. Nu le-am inclus în carte deoarece nu făceau parte din sistemul pe care doream să îl prezint, aşa că, vedeţi, pur şi simplu le-am lăsat de-o parte. Iar aceasta înseamnă că acele goluri dintre stările foarte înalte, ştiţi, spun că am îndepărtat lucruri ce erau într-un crescendo continuu, într-un fel de secvenţă ce ducea la o soluţie foarte dramatică. Dar în viaţa reală era o chestiune foarte simplă, deoarece între timp treceau ani, treceau luni, iar între timp făceam tot felul de lucruri. Am fost chiar şi la vânătoare. M-a învăţat despre cum să prind lucruri în capcană, cum să pun o capcană, modalităţi vechi, foarte vechi, de a pune o capcană, şi cum să prind şerpi cu clopoţei. De fapt, chiar mi-a spus cum se prepară un şarpe cu clopoţei. Iar astfel, acestea, vedeţi, calmează neîncrederea sau teama.

Î: Înţeleg. Deci ai avut ocazia de a dezvolta o extraordinară încredere în acest om.

R: Da, am petrecut foarte mult timp împreună. Totuşi, niciodată nu îmi spunea ce vroia să facă. Până să realizez despre ce era vorba, deja eram mult prea implicat pentru a mai putea da înapoi.

Î: Acum, inima cărţii, cel puţin în ceea ce mă priveşte pe mine, dar cu siguranţă cea mai fascinantă parte a sa, are de-a face cu experienţele pe care tu le numeşti realitate neobişnuită, iar multe dintre aceste experienţe, aşa cum le relatezi, au o mare forţă argumentativă în ele; adică, sunt experienţe ce par a fi foarte aproape de a demonstra validitatea unor practici cum ar fi divinaţia, dar, pe de altă parte, ai avut experienţe care, la vremea respectivă, au părut a fi extraordinar de vivide, experienţa de zbor şi de a fi transformat în variate forme animale, iar adesea sugerezi ca având loc o senzaţie de revelaţie fundamentală. Ce înţelegi faţă de aceste experienţe acum, când le priveşti pe toate în urmă? Ce pare a fi valid în ceea ce le priveşte şi cum a fost DJ capabil de a le controla şi prevedea?

R: Păi, în ceea ce le priveşte înţelesul, ca antropolog, le-aş folosi ca teren pentru probleme de antropologie, dar asta nu înseamnă că le înţeleg sau că le-aş putea folosi în vreu fel. Probabil că le-aş putea folosi doar pentru a construi un sistem. Dar dacă le-aş privi dintr-un punct de vedere al unui non-european, ci ca un şaman sau poate un yaqui, cred că experienţele sunt, sunt menite să producă cunoaşterea că realitatea consensuală este doar un foarte mic segment al sferei

[ Under construction ]