Cărti

În timpul vieţii, Carlos Castaneda a publicat un număr de 10 volume. Postum, au fost lansate încă două cărţi care i-au purtat semnătura. În tabelul de mai jos sunt prezentate în ordinea anului apariţiei originalului (în limba engleză) şi a traducerii în limba română, alături de o scurtă recenzie. Momentan, dispunem de imagini detaliate ale coperţilor doar pentru cărţile apărute în limba română - click pe imaginea coperţii pentru a vedea versiunea mărită.

An apariţie: 1968

An apariţie: 1995

     Primul volum publicat de Carlos Castaneda, cu ajutorul căruia se pare că şi-a luat şi doctoratul în antropologie. Autorul povesteşte cum pe la începutul anilor ‘60, student la antropologie fiind, culegea informaţii pe teren despre folosirea plantelor medicinale folosite de amerindienii din sud-vestul Americii de Nord. Ca o consecinţă a acestui fapt, a întâlnit un indian Yaqui, devenind apoi ucenicul acestuia.                                                         Sub ghidarea lui don Juan, Castaneda porneşte pe “drumul cu inimă” ce va face din el un “om al cunoaşterii”, într-o lume nu doar diferită faţă de cea percepută în viaţa de zi cu zi, dar plasată într-o “ordine” cu totul schimbată. Antropologia demonstrează cum lumea este percepută diferit în locuri (ţări, regiuni geografice) diferite. Don Juan i-a arătat fragmente din lumea unui vrăjitor Yaqui, iar Castaneda le prezintă într-o manieră care permite înţelegerea lor într-o realitate care este total diferită faţă de cea în care trăim. Aceasta este una dintre principalele calităţi ale acestei cărţi. Castaneda stipulează că această lume îşi are propria logică interioară. Efortul pe care îl face în cea de-a doua parte a lucrării sale, printr-o “aridă” analiză academică, reuşeşte mult mai puţin să demonstreze acest lucru, comparativ cu prima parte, unde lucrurile sunt explicate “din interior”, povestite aşa cum sunt, aşa cum au fost trăite de însuşi autorul.                                                    Raportarea elementelor lumii lui don Juan la termenii sistemului logic occidental pare a fi din start sortită eşecului, însă prin relatarea experienţelor sale, Castaneda reuşeşete să conducă cititorul la înţelegerea faptului că propria noastră lume este un construct cultural şi că, prin perceperea altor lumi, o putem vedea pe a noastră aşa cum este ea cu adevărat.

An apariţie: 1971

An apariţie: 1995

     “Cealaltă realitate” este o lucrare ce prezintă începutul descoperirii unui extraordinar domeniu al cunoaşterii, fiind în acelaşi timp şi relatarea unor cutremurătoare experienţe personale.                                                                                         În această a doua carte, Castaneda îşi descrie reluarea uceniciei, arătând o mare hotărâre în a merge tot mai adânc în lumea lui don Juan, în a căuta să învăţe să vadă dincolo de realităţile de suprafaţă ale vieţii. Dialogurile cu don Juan continuă, iar Castaneda începe să dea semne de înţelegere, are momente de extraordinară intuiţie, devine aproape teribil în lupta sa de a încerca să vadă şi să cunoască dincolo de viziunea comună pe care o au oamenii obişnuiţi asupra lumii. Curajul şi inteligenţa sa se supun învăţăturilor lui don Juan, reuşind să intre în alte realităţi mai degrabă ca participant, şi nu doar ca observator.                        Sunt trasate primele linii ale unor concepte şi noţiuni de bază în sistemul de cunoaştere al lui don Juan/Castaneda, fiind de asemenea introduse o serie de noi personaje care mai târziu vor juca un rol important în relatările lu Castaneda: don Genaro, Vicente, Sacateca, Benigno, Eligio şi Pablito.

An apariţie: 1972

An apariţie: 1995

       Această carte este divizată în două mari părţi. Prima parte este o recapitulare a primilor ani de ucenicie pe lângă don Juan, cu revenirea şi clarificarea a diverse subiecte ale sistemului acestuia de cunoaştere, elemente pe care iniţial Castaneda le considerase a fi mai lipsite de importanţă. Acum le reia şi le dezvoltă, fiind conştient de faptul că lipsa acestora ducea la formarea unei incomplete imagini a sistemului. În această primă parte sunt descrise tehnici care sunt legate de ştergerea istoriei personale, de pierderea importanţei de sine şi de non-acţiune.
       A doua parte poate fi considerată ca fiind o continuare a “Celeilalte realităţi”, descriind tehnici de “oprire a lumii” şi tentativele lui Castaneda de a le pune în aplicare, precum şi povestea lui don Genaro despre eterna sa călătorie la Ixtlan.
       Al treilea volum din opera lui Castaneda este unul dintre cele mai importante, fiind de multe ori considerat a fi un adevărat “manual de şamanism”. Această idee este însă una discutabilă dacă luăm în considerare termenul de “şamanism” şi implicaţiile acestuia, aşa cu sunt ele acceptate la modul general. Este cert faptul că sunt incluse şi elemente regăsite în practicile şamanilor recunoscuţi ca atare, însă cunoaşterea şi experienţele relatate de Castaneda trec mult dincolo de această sferă a şamanismului.

An apariţie: 1974

An apariţie: 1995

     Cel de-al patrulea volum publicat de Castaneda poate fi considerat ca fiind cel care închide primul ciclu al scrierilor cu caracter de “manual”, fiind ultimul din această “serie” care prezintă într-o manieră foarte extinsă diferite tehnici cu caracter preponderent practic.                                                                        Din multe puncte de vedere, această carte descrie unul dintre punctele culminante ale uceniciei lui Castaneda, acesta obţinând unele rezultate de-a dreptul spectaculoase. Sunt detaliate rând pe rând diverse modalităţi care fac dintr-un om al cunoaşterii un luptător, măsura puterii fiind dată de cunoaştere. Don Juan accentuează necesitatea unei practici susţinute, fără de care toate învăţăturile lui nu ar fi decât nişte “povestiri despre putere”, demonstrându-i lui Carlos acest lucru prin propriul său exemplu. Tot în această carte don Juan îi prezintă pe larg diferenţele dintre “tonal” şi “nagual”, două puncte de referinţă din tradiţia toltecă al cărei continuator era.

An apariţie: 1977

An apariţie: 1997

       Această a cincea carte este prima lucrare a lui Castaneda în care don Juan are un rol cvasi-secundar. În prim-plan se desprinde formidabila figură a donei Soledad, a cărei putere pare a se întoarce împotriva lui Castaneda, fapt care îi solicită acestuia mobilizarea tututror cunoştinţelor de “vrăjitorie” de care dispune, dona Soledad fiind un extraordinar adversar.
       Carlos se confruntă cu realitatea faptului că don Juan avusese şi alţi ucenici în afară de el, dona Soledad făcând parte dintre aceştia, obţinând rezultate de-a dreptul spectaculoase. Astfel, ea fusese transformată de învăţăturile lui don Juan dintr-o bătrână cu spatele aplecat şi părul cenuşiu într-o femeie suplă, senzuală, debordând de o uimitoare şi misterioasă energie. Una dintre misiunile ei era aceea de a-l testa pe Carlos printr-o serie de tactici menite să-l facă pe acesta să îşi descătuşeze şi să îşi pună în valoare întreaga forţă de care era capabil. Încleştarea donei Soledad cu Castaneda îl conduce pe acesta din urmă la o realizare treptată a faptului că aceasta nu doar îşi datorează întreaga putere lui don Juan, dar şi contribuie la împlinirea planurilor acestuia, fiind în cele din urmă preludiul unei uimitoare descoperiri. Castaneda descoperă un întreg grup de vrăjitori, o mică societate închisă în cadrul căreia învăţăturile lui don Juan deveniseră un mod de viaţă.

An apariţie: 1981

An apariţie: 1998

       Al şaselea volum reprezintă una dintre cele mai dificile cărţi ale lui Castaneda. Dificultatea sa constă în faptul că există multe concepte noi, dintre care unele extrem de abstracte, pentru înţelgerea cărora este necesar un considerabil efort intelectual. Fără o lecturare atentă, plus stabilirea de numeroase corelaţii cu noţiunile expuse în volumele anterioare, elemente precum “a doua atenţie” sau “pierderea formei umane” vor rămâne total inaccesibile cititorului. Însuşi Castaneda se găseşte în numeroase rânduri în dificultatea de a merge mai departe. Apar însă, din fericire, noi personaje (Florinda, Carol Tiggs, Silvio Manuel) cu ajutorul cărora lucrurile se lămuresc întrucâtva. Totuşi, aceasta rămâne poate cea mai dificilă carte a lui Castaneda, explicaţiile limpezi ale lui don Juan şi modul simplu şi direct al acestuia de a pune problemele făcându-şi din greu simţite lipsa.

An apariţie: 1984

An apariţie: 1999

       Printr-o simţitoare schimbare de stil, Castaneda revine în această carte la vechea manieră în care şi-a scris primele patru volume. Deşi noţiunile sunt cel puţin la fel de abstracte precum cele din “Darul Vulturului”, sunt prezentate într-o manieră foarte clară, concisă, ce nu prezintă deosebite eforturi de înţelegere.               Castaneda este prins într-un monumental efort de a-şi aminti învăţăturile pe care don Juan i le dăduse cât timp se afla în “a doua atenţie”, lucru care îl ajută considerabil pe cititor, autorul realizând deci o sinteză şi o recapitulare aproape totală a conceptelor şi noţiunilor învăţate, de la începutul uceniciei şi până în ‘prezent’. Pot exista chiar situaţii paradoxale, în care cititorul are impresia că ştie şi înţelege mai multe decât însuşi cel implicat în acţiune, şi chiar senzaţia că ar putea face raţionamente superioare (faţă de, în speţă, însuşi Castaneda). Având totuşi în vedere că în aceste cazuri este vorba de sarcini privitoare la transformări ale esenţei, şi nu ale mentalului sau afectului, lipsa de înţelegere a lui Carlos poate trece totuşi drept irelevantă.                       [De notat că traducerea în română a acestui volum, unul dintre cele mai importante în vederea unei bune înţelegeri a ansamblului scrierilor, este de departe una dintre cele mai slabe traduceri ale editurii Rao, putând fi calificată, fără teama de a exagera, ca fiind de-a dreptul execrabilă. Alexandrei Petrea îi sugerăm să se lase de tradus; iar editurii Rao, o mare bilă neagră pentru a fi dat “bun de tipar” unei asemenea traduceri.]

An apariţie: 1988

An apariţie: 2000

       Dacă putem afirma că precedentele două volume conţineau multe noţiuni ce ţineau de domeniul abstractului, putem spune că în această lucrare se poate găsi condensarea supremă a acestora. Însuşi autorul le numeşte “miezuri abstracte”, iar întreaga carte excelează mai degrabă în domeniul filosofiei, aspectele teoretice primând net asupra celor cu valenţe practice.                                      Prin intermediul excepţionalelor sale povestiri pline de tâlc, don Juan îl îndrumă pe Carlos în realizarea importanţei tăcerii interioare, revelându-i rând pe rând cele şase “miezuri abstracte”. Sobrietatea atmosferei din întreaga carte este presărată pe alocuri cu mici povestiri ce poartă inconfundabila amprentă a umorului lui don Juan, relaxând atmosfera şi oferind momente de teribilă ilaritate.

An apariţie: 1993

An apariţie: 2000

       Şase ani i-au fost necesari lui Castaneda pentru a pregati această carte, marcând astfel cea mai îndelungată perioadă scursă între apariţia ultimului volum şi publicarea unuia nou. Aşteptarea adepţilor învăţăturilor lui Carlos/don Juan (care între timp îşi sporiseră numărul într-un ritm ameţitor) s-a dovedit a fi pe deplin răsplătită, acest volum fiind, conform multor opinii, unul dintre cele mai valoroase dintre cele publicate de Castaneda. Acest lucru va fi demonstrat mai târziu de apariţia a nenumăraţi “şamani tolteci”, ale căror principale “revelaţii” constau în versiuni mai mult sau mai puţin modificate ale tehnicilor de visat regăsite în “Arta visatului”.                                                                                            Această carte conţine descrieri detaliate ale tehnicilor visatului, dintre care unele fuseseră prezentate şi în cărţile anterioare, fiind însă aici reluate şi dezvoltate. Aici sunt prezentate pentru prima dată “cele 7 porţi ale visatului”, însă detalii despre ce sunt acestea şi cum pot fi ele depăşite nu avem decât pentru primele 4, lăsând cititorului, la final, o vagă senzaţie de frustrare, cu gândul că va trebui să mai aştepte probabil încă câţiva ani până va putea afla şi despre celelalte.

An apariţie: 1998

An apariţie: 2003

     Cei care aşteptau cu nerăbdare o continuare a descrierilor “porţilor visatului” şi a modalităţilor de trecere dincolo de acestea au fost foarte dezamăgiţi de această nouă lucrare publicată de către Castaneda. Aceasta prezintă “pasele magice”, care sunt principalul obiect al “tensegrităţii”, şi care fuseseră menţionate pentru prima dată de către Taisha Abelar în cartea sa “Trecerea vrăjitorilor”. Cartea conţine aproape 500 de fotografii, ce prezintă pe larg diverse pase magice executate de un bărbat sau de o femeie, fiecare dintre aceste mişcări/gesturi beneficiind de o detaliată descriere referitoare la modalitatea corectă de execuţie a acestora. Din păcate,  efectele pe care aceste “pase magice” ar trebui să le aibă asupra celui care le practică abia dacă sunt menţionate, această carte lăsând per ansamblu impresia unui caiet în care unul dintre elevii ce participau la seminariile de Tensegrity îşi lua notiţe. În plus, aceasta a fost una dintre cele mai controversate lucrări ale lui Castaneda, afirmându-se că “împrumutase” pasele sale magice din diferite stiluri de arte marţiale de origine orientală, gen Tai Chi. Cu toate acestea, exerciţiile de tensegritate au prins foarte repede teren, cei înclinaţi spre practică notând rapid eficacitatea lor, în prezent fiind unul dintre aspectele practice din învăţăturile lui Castaneda care are cea mai largă răspândire.

An apariţie: 1998

 

     Acest volum este o colecţie de citate din primele 8 cărţi semnate de Castaneda, separate de câte un comentariu după sfârşitul citatelor fiecărui volum. Citatele sunt bine alese, dar, cu toate acestea, întregul volum dă senzaţia de “subţire”. În plus, se detaşează o notă de subiectivitate care face uneori cititorul să gândească: “Eu aş fi ales alt fragment, cu adevărat esenţial”. Chestie de gust. Pentru cei care ar dori o privire mai de ansamblu asupra învăţăturilor lui Castaneda, care s-ar aştepta de la această carte să dezvăluie aspecte esenţiale ale lor, mult mai folositoare şi utile le-ar fi interviurile, articolele şi rezumatele cu şi despre Castaneda, care au apărut în diferite publicaţii, unele dintre ele putând fi găsite şi pe internet (vezi chiar paginile acestui website).

[Notă: Această lucrare nu a fost tradusă în română.]

An apariţie: 1999

An apariţie: 2003

       Volumul acesta reprezintă “albumul de evenimente memorabile” al lui Carlos Castaneda, şi anume întâmplări şi fapte din viaţa acestuia, evenimente care i-au luminat şi schimbat calea. Lecturarea acestui volum de către cineva care le-a citit cu atenţie pe celelalte îl va lăsa pe cititor puţin descumpănit, deoarece îl apropie incredibil de mult de omul Castaneda. Dacă până atunci Carlos fusese extrem de zgârcit în cărţile sale cu detaliile referitoare la viaţa sa personală, chiar urmărind să o oculteze cât mai mult, iată că acum dezvăluie întâmplări foarte intime, adânc personale. Cineva chiar s-ar putea întreba dacă a intenţionat vreodată Castaneda să publice această carte, mai ales având în vedere că a văzut lumina tiparului la aproape un an după moartea sa.

Există cu siguranţă şi alte cărţi ce ar putea ajuta la înţelegerea învăţăturilor, însă din păcate din toate acestea nu a văzut lumina tiparului în limba română decât una singură, şi anume “Trecerea vrăjitorilor”, scrisă de Taisha Abelar.

An apariţie: 1993

An apariţie: 1998

     În acest volum, numele lui Castaneda nu apare decât în “Prefaţa” scrisă chiar de el însuşi, însă chiar şi fără această prefaţă ar deveni evident încă de la primele capitole că autoarea are de-a face cu învăţăturile şamanilor tolteci.
     "Trecerea vrăjitorilor" prezintă iniţierea Taishei Abelar în lumea lui Juan Matus, într-o manieră destul de diferită de cea a lui Carlos Castaneda. Cu toate acestea, elementele, noţiunile, principiile sunt aceleaşi, chiar dacă asimilate şi învăţate în maniere diferite, fapt care face ca cititorului să îi fie cumva familiare atmosfera şi/sau personajele.
     Se detaşează în primul rând maniera tipic feminină de a (re)acţiona a Taishei Abelar (înţeleasă în sensul său pozitiv), şi anume una extrem de practică. Ca urmare, totul pare mult mai puţin

complicat decât în cazul lui Carlos, întreaga sa "trecere în lumea vrăjitorilor" devenind mult mai simplă şi relativ mai uşor de făcut.
     Există însă numeroase pasaje în care Taisha Abelar ar putea fi confundată cu o înverşunată militantă a drepturilor femeilor, promovând aproape agresiv idei de genul "femeile sunt cele mai bune, bărbaţii sunt cam handicapaţi". Evident, lucrurile nu sunt spuse chiar în felul acesta, dar asta se subînţelege. Acest aspect a determinat o oarecare rezervă din partea segmentului masculin de cititori, însă femeile au fost de-a dreptul încântate. Probabil în noile ediţii ce vor vedea lumina tiparului după epuizarea prezentului stoc vor avea pe copertă menţiunea "Women's only".

Vă prezentăm în continuare alte câteva titluri publicate în România care, deşi nu fac nici o referire la Carlos Castaneda, pot folosi la lămurirea unor întrebări pe care cel interesat de învăţăturile lui Castaneda/don Juan le-ar putea avea, întrebări ale căror răspunsuri nu le-ar putea găsi în volumele semnate de Castaneda. [click pe imagini pentru a vedea versiunea mărită a coperţilor.]

An apariţie: 1964

An apariţie: 1989

An apariţie: 1982

An apariţie: 1977

George Vaillant - “Civilizaţia aztecă”, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1964.

Trecând peste propaganda comunistă din introducerea scrisă de un academician român (cartea a fost publicată în 1964), aflăm o incredibil de detaliată lucrare despre civilizaţia aztecă. Istoria, geografia, economia, politica, religia - toate acestea sunt tratate rând pe rând, cercetându-se de aproape şi legăturile ce existau între ele. O bogată bibliografie, la care se face trimitere în dese rânduri, alături de numeroase fotografii, schiţe şi desene, întregesc ceea ce pare a fi unul dintre cele mai bune volume ce au fost traduse în limba română referitoare la o civilizaţie amerindiană.

Bernardino de Sahagun - “Istoria generală a lucrurilor din Noua Spanie”, Editura Meridiane, Bucureşti, 1989.

Această carte face parte din tipul de lucrări pe care l-a folosit George Vaillant pentru a scrie “Civilizaţia aztecă”. Nu este nici pe departe opera unui mare erudit, precum precedenta carte, însă în nici un caz nu putem vorbi despre autorul acesteia ca fiind neînvăţat, ba chiar dimpotrivă. Lucrarea este opera lui Bernardino de Sahagun, misionar franciscan, aflat în Mexic începând cu 1529, ce a “adunat cu răbdare franciscană de aproape un secol - istoria a trecut pe lângă el, prin el, l-a străpuns - mărturii, imagini, relicve aztece, le pune în ordine, o ia mereu de la capăt. [...] Aude cum imperiul aztec este mistuit de focurile lui Cortes. Aude templele năruindu-se. Aude vaietele poporului aztec. Historia lui va fi poate ultima şansă ca Istoria aztecă să supravieţuiască. Se grăbeşte să salveze o istorie, una din miile de istorii ale omului. Doar un mileniu. O carte care să salveze un imperiu! Câtă sublimă ambiţie! O carte, aproape scrijelită de un biet bătrân, cu ultimele-i pâlpâiri, salvând Timpul, unul din timpurile fără de care fiinţa umană n-ar fi reuşit poate să se înţeleagă şi să se cuprindă pe deplin.”

Jaques Soustelle - “Olmecii”, Editura Meridiane, Bucureşti, 1982.

O altă excelentă lucrare scrisă tot de un francez, “radiografie” a unei civilizaţii precolumbiene cu nimic mai prejos decât “Civilizaţia aztecă” a lui George Vaillant. Jaques Soustelle scrie despre această civilizaţie necunoscută, ce a răsărit din adâncul timpurilor în numai câteva decenii, impunându-se cu evidenţele şi misterele ei, cu stilul şi cu zeii ei, drept cea mai veche dintre toate civilizaţiile întemeiate de om pe continentul american, fiind poate chiar “civilizaţia mumă” a Lumii Noi. Deseori s-au făcut comparaţii între azteci şi romani, între mayaşi şi greci. Despre tolteci s-a putut spune că au jucat în antichitatea amerindiană un rol comparabil cu acela al etruscilor în Italia. Olmecii, însă, ne duc cu gândul la sumerieni... Sau, ca să ne apropiem mai mult de vechile meleaguri ale Daciei, putem spune că olmecii şi pelasgii au fost contemporani.

Darie Novăceanu - “Precolumbia”, Editura Sport-Turism, Bucureşti, 1977.

Iată şi o lucrare scrisă de un autor român. Din păcate, nu se apropie foarte mult de valoarea precedentelor lucrări prezentate mai sus. Pe de-o parte, deşi la sfârşitul cărţii sunt trecute la bibliografie câteva duzini de lucrări, pe parcursul întregii cărţi nu aflăm nici o trimitere în subsol la vreuna din ele. Pe de altă parte, sunt prea multe locurile în care se pune accent pe senzaţional, evident cu speculaţiile aferente. Lăsând totuşi la o parte aceste două neajunsuri, aflăm o lucrare destul de omogenă, folositoare în primul rând prin faptul de a prezenta o istorie detaliată a Americii Centrale şi de Sud, precum şi a tuturor civilizaţiilor ce au populat aceste pământuri şi a relaţiilor dintre ele.

An apariţie: 1992

Henri Stierlin - “Cheia misterului de la Nazca”, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1992.

Toată lumea a auzit de extraordinrele figuri de la Nazca şi de misterul care le înconjoară. În Peru, pe un pământ arid, au fost descoperite în 1939 una dintre cele mai derutante activităţi ale popoarelor precolumbiene: pe o întindere de mai multe zeci de kilometri pătraţi, în plin deşert, se află grupate laolaltă o serie de semne stranii desenate pe sol la o scară imensă, ajungând uneori chiar şi la sute de metri. Figuri de animale, motive geometrice, vaste suprafeţe libere limitate de borduri rectilinii, formând uriaşe trapeze, şi, în fine, linii drepte care se întind tăind peisajul pustiu al piemontului, au reprezentat una dintre cele mai mari enigme ale arheologiei din întreaga lume. De când sunt acolo, ce semnificaţie au aceste desene, cine şi în ce scop le-a făcut? La adresa tuturor acestor întrebări au fost formulate o mulţime de ipoteze, unele mai fanteziste, ce aveau de-a face cu extratereştrii, iar altele mai academice, care implicau, de exemplu, astronomia. Henri Stierlin, cu această lucrare a sa, pare dificil de plasat în una dintre aceste două tabere. Pe de-o parte, ipoteza sa este una serios documentată, argumentată şi demonstrată din nenumărate academice puncte de vedere, însă pe de altă parte, natura însăşi a ipotezei ne dă de gândit, pentru că aceasta spune că uriaşele desene de la Nazca au fost făcute de către ţesători, pentru a-i ajuta să ţeasă motive geometrice. Deci, academic sau fantezist? Rămâne la latitudinea cititorului să decidă.

[Home] [Avertisment] [FAQ] [News] [Biografie] [Cărti] [Articole] [Interviuri] [Foto] [Contact] [Download] [Links]